“Ținteşti spre un viitor mai bun”

“Ținteşti spre un viitor mai bun”

Primarul Constantin Toma continuă campania de promovare a ideii că unirea Buzăului cu comuna Țintești va însemna cel mai mare proiect de dezvoltare din istoria orașului. De această dată, edilul-șef a mers în comunitatea din Țintești, pentru a vorbi despre geografia Buzăului Mare.

În filmarea postată pe pagina sa de facebook, primarul Constantin Toma a ținut să apară alături de șeful administrației din Țintești, Aurel Stoica, în fața școlii în care cei doi au învățat.

După episodul de nostalgie din fața școlii, edilul-șef Toma vorbește despre câștigul pe care îl va avea orașul, odată cu alipirea comunei Țintești.

Dublarea suprafeței urbei va clasa Buzăul pe locul 7 pe țară în clasamentul orașelor, în funcție de mărime, spune șeful Palatului Comunal.  

Proiectul inițiat de primarul Toma se bazează și pe dezvoltarea infrastructurii mari din zona extinsă a orașului.

Pe 26 septembrie, cetățenii din municipiului Buzău și cei din comuna Țintești sunt chemați la referendum, pentru a-și exprima opinia cu privire la oportunitatea unirii celor două unități administrativ-teritoriale.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și