TERMOSCANNERE LA UPU ŞI LA CONSILIUL JUDEŢEAN. APARATELE VERIFICĂ, INSTANTANEU, TEMPERATURA FIECĂRUIA

TERMOSCANNERE LA UPU ŞI LA CONSILIUL JUDEŢEAN. APARATELE VERIFICĂ, INSTANTANEU, TEMPERATURA FIECĂRUIA

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău a fost dotată cu un termoscanner performant, foarte util la triajul pacienţilor aflaţi în sala de aşteptare. Achiziţia a fost făcută de Consiliulul Judeţean, instituţie care a instalat un aparat similar la intrarea în sediul de pe Bulevardul Bălcescu.

zoican termoscanner termoscanner

Termoscannerul de la Unitatea de Primiri Urgenţe a celei mai mari unităţi medicale din judeţ a fost instalat la intrarea în secţie, în sala de aşteptare, pe culoarul de trecere către zona saloanelor. Monitorul de control este amplasat în camera de registratură de la UPU. Aparatul măsoară temperatura instantaneu pentru toate persoanele care trec prin dispozitiv, iar senzorul de alarmă se activează când detectează 37 de grade.   

În momentul activării alarmei, personalul medical consultă amănunţit persoana depistată cu o temperatură mai mare. Prin acest dispozitiv sunt monitorizaţi toţi angajaţii care intră în tură la UPU, precum şi cetăţenii care intră în sala de aşteptare.

Un aparat similar a fost montat şi la intrarea în sediul Consiliului Judeţean, pentru monitorizarea salariaţilor şi a tuturor cetăţenilor care merg să îşi rezolve diferite probleme. Sunt sute de persoane care trec, zilnic, pe uşa sediului CJ. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și