Foto arhivă (caracter ilustrativ)
Scene de groază, în urmă cu două săptămâni, într-o sală de jocuri de pe Bulevardul Unirii din Buzău. Doi bărbați au fost atacați cu un topor de către un individ, incidentul petrecându-se într-un timp foarte scurt. Pare să fi fost o reglare de conturi. Zilele trecute, procurorii buzoieni au solicitat arestarea atacatorului, acuzat acum de infracțiunea de tentativă la omor calificat. Bărbatul era însoțit de trei indivizi.
,,La data de 29.03.2023 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au solicitat arestarea preventivă a inculpatului A.B., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor calificat.
Situația de fapt reținută în sarcina inculpatului A.B. constă în aceea că, în dimineața zilei de 17.03.2023, în jurul orei 05:00, fiind însoțit de suspecții C.D., E.F. şi G.H., s-a deplasat pe Bulevardul Unirii, la o sală de jocuri, din municipiul Buzău, ajungând în jurul orei 05:20 și în circa de 20 secunde inculpatul A.B. s-a îndreptat către cele două persoane vătămate pe care le-a lovit cu tăișul toporului.
Tribunalul Buzău a admis solicitarea Parchetului și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pe numele inculpatului A.B.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, potrivit Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanța competentă, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” , se menționează într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.



atât timp cât acești rromi nu vor fi anchetați ptr veniturile pe care le au prin infracțiuni faptul ca i.a secționat mâna aproape integral, cu dorința de ai da în cap celuilalt, este doar un început al violențelor lăsate de izbeliște, asa se vor naște altele fără frica de a fi pedepsit grav