De mai bine de un an, plăteşti dacă vrei să vizitezi aşezările rupestre din Munţii Buzăului. Hotărârea Consiliului Local Bozioru privind taxarea turiştilor naşte ample controverse. În timp ce unii dintre turişti şi ghizii zonei spun că mai întâi ar fi trebuit realizate măcar o parte dintre investiţii şi apoi să fie percepute taxe, autoritatea locală susţine că totul este legal.
O mai veche hotărâre de Consiliu Local din Bozioru, comună pe raza căreia se află cele mai multe schituri rupestre din Munţii Buzăului, stabileşte tarife pentru vizitarea zonei. De la 1 mai 2018, s-a trecut la aplicarea ei astfel că, la Nucu, punctul de plecare în traseul de o zi, oamenii sunt abordaţi de încasatori dotaţi cu chitanţier pentru a li se cere taxa de vizitare. Taxa este de 10 lei pentru un adult şi 5 lei pentru elevi şi studenţi.
Decizia de taxare a turiştilor este una cel puțin bizară, mai ales că este stipulată o sumă, de 250 de lei pentru autoturisme, în condițiile în care drumul este absolut impracticabil.
Autoritățile locale susțin că banii încasați de la turişti sunt reinvestiți pentru îmbunătățirea condițiilor în zonă, însă realitatea arată altceva. Nu există marcaje pentru obiective, iarba nu este tăiată, astfel că turiştii se deplasează cu greutate, nu există nici măcar un coş de gunoi, iar lista ar putea continua.
Turiştii care ajung în zona Bozioru pot descoperi locuri desprinse din poveşti, cu peisaje frumoase şi istorii vechi de sute de ani. Cu puţin interes din partea autorităţilor, chiliile rupestre din zona Buzăului pot deveni principala atracţie a judeţului. (Mirela Copariu)