Parcă s-ar apropia sfârşitul lumii, aşa vor unii să ne demonstreze. Evenimentele se succed cu repeziciune, nu ai timp să te minunezi de una, că alta mai năstruşnică se petrece. Frenezia sfârşitului lumii i-a cuprins pe foarte mulţi din politichia românească. Fură la „n“ mâini, parcă mâine nu ar mai fi o nouă zi.
Bălăcăreala a cuprins cele mai înalte sfere ale puterii, iar tonul îl dau ţaţele, aceste ţiitoare grobiene şi nesătule în lupta cu timpul. Geaba le spui că fugit irreparabile tempus că nu înţeleg tâlcul spuselor lui Vergiliu. Ceea ce nu au putut face într-o viaţă, din varii motive, multe ţinând de o anumită impotenţă intelectuală şi morală, chiar dacă au o anumită apetenţă pentru vulg şi imoralitate, vor să recupereze. Vorba ceea, ţiganul când s-a văzut împărat întâi pe ta-su l-a spânzurat. Societatea românească a ajuns de multe ori la răscruce, dar ca acum parcă nu a fost niciodată. Un jaf de uriaşe proporţii făcut chiar de locuitorii cei mai „aleşi“ ai ţării s-a produs în numai 25 de ani. Nici cuceritorii şi popoarele migratoare, de-a lungul veacurilor, nu au reuşit să producă asemenea pagube. Toate aşa numitele partide politice sunt putred de corupte. Tâlharii cu Armani şi banditele cu Luis Vuiton, mirosind a Chanel sau Dior în limuzinele de lux, fac experienţe cu vieţile a 20 de milioane de români. Analfabete cu pretenţii intelectuale ne dau lecţii de morală, de civism, de economie, turuindu-le gura de dimineaţă până seara pe posturile centrale TV, ca şi cum ar fi cel puţin academiciene. Vor cu orice preţ să o întreacă pe coana Leana Codoi, ciuruita de la Târgovişte. Tot ceea ce reuşesc ele să facă este să înfurie populaţia mult prea sărăcită de ambiţiile unor jalnice urmaşe ale Evei, indiferent de unde provin. Nu mai au nimic sfânt în ele. Ţâfna şi preţiozitatea Gabrielei Vrânceanu Firea Pandele, mitocănia şi parvenitismul învăţătoarei greviste Cristiana Anghel, logoreea diareică a dubioasei foste şefe de la Loteria Română, Liliana Mincă, şi culminând cu celebra Elena a III-a de la Golden Slitz compromit ideea de echilibru în politică prin prezenţa femeilor într-un domeniu care ar cam fi apanajul bărbaţilor. Se pare că ele deţin puterea. Dacă nu formal, practic este cert. Ştim toate escapadele (mă rog, nu chiar toate) ale chiriaşului de la Cotroceni, Zeus, cu diferite amazoane, celebră fiind relaţia cu Nuţi din Pleşcoi (aşa i-a spus o parte a presei) chiar în incinta celebrului palat. Drept recompensă i-a dat o parte din împărăţie, ba chiar i-a pus la dispoziţie şi un partid cu lachei cu tot. Revenind la povestea cu ţiganul împărat, tanti Nuţi când a aflat că un supus, nu era chiar oricine, voia să candideze la dregătoria care îi era dată pe veci, a purces la excluderea lui din gaşcă. Nu a contat că este europarlamentar, nu a contat că este profesor universitar (pentru noi contează că nu prea are caracter) corul gâştelor a aprobat cu un unanim „ga-ga-ga“. Un ultim caz ar fi al unui alt europarlamentar, de la PSD, un tânăr plin de certe calităţi, care a picat în dizgraţia celebrei mestecătoare de rumeguş mucegăit, poeta Gabi Firea, o fire mult prea zgubilitică şi insensibilă la inteligenţă, bun simţ şi corectitudine în societatea de azi, inclusiv în politică. După ce Gabi şi-a arătat colţii la tânărul neţinut în lesă, a sărit, din maşina înmatriculată în Bulgaria, şi madama Rovana Plumb, la jugulara lui Cătălin Ivan. Tânărul politician a fost anatemizat şi afurisit de Liviu Dragnea, proaspăt decorat de Daniel, patriarhul BOR, cum că ar fi manipulat de celebrul Marean Almanahe (Vanghelie), cel exclus cu Geoană şi Şova. Însă adevărul a ieşit la iveală mult mai repede. Codoaşele din PSD i-au luat lui Cătălin şefia grupului social-democrat din PE şi i-au dat-o unei ilustre anonime pe nume Viorica Vasilica Dăncilă. Aceasta provine din, aţi ghicit, fieful lui Liviu Dragnea. Fostă profesoară, ingineră pe la Petrom şi consilier local, marea Viorica de la Videle (seamănă cu cea de la Clejani) a ajuns să fie şefă la Bruxelles peste toţi din PSD. Mare e grădina Ta, Doamne! Cum e posibil ca asemenea ţaţe şi ţoape să ne decidă viitorul? Eu unul m-am săturat. (Stan BREBENEL)
P.S. Un pios omagiu şi veşnică recunoştinţă celor care au plătit cu viaţa acum 25 de ani!
