Tarif mărit. Gunoiul ne costă mai mult

Tarif mărit. Gunoiul ne costă mai mult

Creșterea salariului minim a ridicat și prețul pentru serviciul de salubrizare. Tariful către populație a crescut cu 1,35 lei și ar mai putea crește și de la 1 ianuarie 2025.

Consilierii municipali au aprobat în ședința ordinară din 28 iunie proiectul privind modificarea tarifelor pentru serviciul public de salubrizare.

Mărirea de preț este pusă pe seama creșterii salariului minim, cu care sunt plătiți cei mai mulți dintre angajați.

Salariul minim a crescut de la 3.300 la 3.700 lei, însemnând 12 la sută în timp ce tarifele au crescut cu doar 4,5 la sută, adică 1,35 lei cu TVA cu tot.

Este posibil ca tarifele să mai crească și de la 1 ianuarie 2025, tot în funcție de salariul minim.

Societatea de salubrizare a primit și laude în CLM, ceea ce nu se întâmplă prea des.

Desigur, directorul a fost întrebat și dacă majorarea tarifelor nu ar fi putut să fie acoperită din profitul firmei.

Infrastructura de salubrizare a Municipiului a fost asigurată de firmă împreună cu Primăria și nu mai rămâne decât ca și cetățenii să-și facă datoria și să selecteze deșeurile din gospodărie pentru ca plata penalității la Fondul de Mediu să poată fi eliminată.

Un comentariu la: “Tarif mărit. Gunoiul ne costă mai mult

  1. Păi noi ne facem datoria și colectăm separat dar ei când ridică deșeurile din containerele de diferite categorii le amestecă în mașină. Mi s-a întâmplat și mi s-a răspuns că e puțin gunoi menajer în containărul special și nu-i o problemă. Există sancțiuni pentru noi că nu colectăm separat și tarif mai mare dar nu cumva ar trebui introduse sanțiuni pentru RER că le amestecă?! La platformele subterane de gunoi există camere de luat vederi care ar trebui să funcționeze și puteți vedea că spun adevărul.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și