Dacă anul trecut festivalul „Toamna buzoiană” s-a desfăşurat în prima jumătate a lunii octombrie, anul acesta va fi organizat tot la Drăgaică, între 19 şi 23 septembrie. În fiecare zi vor avea loc spectacole cu tematică distinctă şi cu invitaţi de marcă. Gospodinele îşi vor putea face aprovizionarea pentru iarnă din acest târg de toamnă, unde se speră că vor fi multe produse cu preţuri promoţionale.
Anul acesta, condiţiile climaterice au grăbit oarecum apariţia pe piaţă a unor produse agricole specifice toamnei, în special legume şi fructe.
Din acest motiv, cea de-a 13-a ediţie a festivalului agricol „Toamna buzoiană” a fost programată mai devreme.
Vor avea loc spectacole în fiecare zi a sărbătorii recoltei la Buzău, cu invitaţi de marcă şi cu multe surprize, pe care organizatorii nu le dezvăluie încă.
Anul trecut, majoritatea produselor din târg au avut preţurile mai mari față de cele de la piaţă. Primarul Toma crede că la această ediţie vor veni foarte mulţi producători şi va fi o abundenţă de produse, în special legume şi fructe, care vor avea preţuri promoţionale.
Ca şi anul trecut, la deschiderea târgului a fost invitat în mod special şi ministrul Agriculturii Petre Daea, care la ediţia anterioară a fost foarte bine primit de buzoieni. (Corneliu Floriceanu)


