De ziua lor, copiii buzoienilor ar putea primi în dar un pui de câine sau un exemplar matur, care să le devină prieteni pentru mulţi ani. Pe 1 iunie, de Ziua Copiilor, la Adăpostul de câini fără stăpân din cartierul Simileasca va avea loc primul Târg de adopţii din acest an. Pentru adoptarea unui patruped este necesară doar o copie după actul de identitate al solicitantului.
De Ziua Copilului, Primăria Buzău şi Serviciul de ecarisaj vor organiza primul târg de adopţii din acest an.
Nu întâmplător a fost aleasă ziua de 1 iunie pentru deschiderea Târgului de adopţii, pentru că „un cadou cu suflet” poate fi cel mai potrivit pentru un copil.
Procedurile de adopţie sunt extrem de simple şi este necesară doar o copie după actul de identitate al solicitantului.
Cheltuielile pentru controlul medical, vaccinarea, deparazitarea şi sterilizarea exemplarelor alese sunt achitate de Primărie.
Buzoienii care doresc să adopte un pui de câine sau chiar un exemplar matur, sunt aşteptaţi pe 1 iunie, între orele 10 şi 14 la Adăpostul pentru câinii fără stăpân de pe strada Răchitei din cartierul Simileasca, în incinta Pepinierei. (Corneliu Floriceanu)


