TĂMÂIOASĂ UNIVERSITARĂ. ÎNVĂŢĂMÂNTUL DUAL ESTE O PRIORITATE A MINISTERULUI

TĂMÂIOASĂ UNIVERSITARĂ. ÎNVĂŢĂMÂNTUL DUAL ESTE O PRIORITATE A MINISTERULUI

Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, a făcut o vizită la Pietroasele de Sărbătoarea Tămâioasei.

cimpeanu la pietroaseleEl s-a declarat încântat de organizarea şi desfăşurarea evenimentului dar, mai ales, de evoluţia staţiunii viticole.

Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Pietroasa – Buzău, este filiala a Universităţii de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.

În ultimul timp aici au fost făcute investiţii care au schimbat faţa staţiunii.

Ministrul a declarat că acest tip de învăţământ-cercetare-producţie constituie o prioritate pe plan naţional şi că vor fi făcute, în continuare, investiţii pentru dezvoltarea lui.

Staţiunea Pietroasele este recunoscută pentru soiurile de vin obţinute aici şi care sunt medaliate la concursuri de renume.

Tămâioasa Românească, vinul care a dat şi denumirea sărbătorii locale a primit cea mai importantă distincţie în 1986, când a fost medaliat cu marea medalie de aur din Franţa.

(Corneliu Floriceanu)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și