Informații cu puternic impact emoțional au ieșit la iveală, zilele acestea, la Școala gimnazială Glodeanu Siliștea. S-a iscat un scandal monstru după ce părinții unuia dintre elevii de clasa întâi au aflat că fiul lor ar fi fost abuzat sexual de un alt băiat.
Incidentul s-ar fi produs zilele trecute, în toaleta școlii. Copilul le-a spus părinților că un coleg mai mare, din clasa a opta, l-a supus abuzurilor în timpul unei pauze.
Informația a ajuns luni dimineață la conducerea școlii, într-o formă care avea să se agraveze ulterior.
Tatăl elevului de 13 ani acuzat că l-a violat pe cel mic spune că suspiciunea care planează asupra fiului său a dat peste cap liniștea întregii familii.

Actul sexual între cei doi minori s-ar fi consumat vineri, așa cum acuză părinții victimei. Efectele scandalului sunt deja vizibile, astfel că, de luni, niciunul dintre copiii din această poveste terifiantă nu a mai ajuns la ore.
De luni, atât familiile celor doi copii, cât și unitatea de învățământ în care ar fi avut loc incidentul, sunt obiectul unor anchete menite să scoată la lumină adevărul.
Un important rol în anchetă îl va avea expertiza medico-legală asupra victimei. Aceasta va stabili dacă între cei doi minori a existat un contact fizic, așa cum acuză părinții copilului de șapte ani.



