Până la începutul secolului XX, Canalul Iazul Morilor a fost un adevărat factor de dezvoltare pentru Buzău. După ce o lungă perioadă de timp a fost uitat cu totul, canalul urmează să treacă în proprietatea Municipilui, să fie reabilitat și să contribuie la dezvoltarea orașului. El va putea asigura irigarea mai multor sute de hectare de teren arabil, la dezvoltatrea unor activități economice, dar și ca zonă de agrement pentru buzoieni.
Atestat documentar mult mai târziu decât așezarea Buzău, în anul 1525, Canalul Iazul Morilor face parte din programul de dezvoltare al orașului și a primit aprobarea consilierilor municipali pentru a fi transferat gratuit de la ANIF în proprietatea publică a Municipiului.
Canalul natural pornește de la barajul de la Vernești și are o lungime de 20,3 km, dintre care 14 pe teritoriul Buzăului și 6,3 pe cel al comunei Vernești, care va prelua, la rândul ei, acel segment.
Fiind părăsit de mai multă vreme, canalul a devenit un adevărat focar de infecții și va trebui decolmatat și ecologizat în totalitate.
Apa este poluată și, din păcate, ajunge și în lacurile orașului, care se alimentează exclusiv din canal.
Odată refăcut, Canalul Iazul Morilor poate deveni o sursă de irigații pentru câteva sute de hectare de teren arabil, dar poate pune în valoare și multe activități economice și de agrement.
Iazul Morilor ar putea fi folosit și pentru colectarea apelor pluviale, care ar scădea facturile buzoienilor pentru apă-canal și ar putea fi folosită la alimentarea lacurilor din aval și la irigarea terenurilor.
Canalul Iazul Morilor alimentează și cele două lacuri de la Balastieră, unde, în imediata apropiere, va fi construit un nou pod peste râul Buzău, aferent autostrăzii A7, București – Siret.