După succesul incontestabil de anul trecut, Consiliul Judeţean va organiza anul acesta cea de-a doua ediţie a festivalului judeţean „BuzăuFest”. Optzeci la sută dintre manifestările din timpul festivalului vor fi dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, dar nu vor lipsi nici spectacolele care atrag mii de spectatori. BuzăuFest va avea loc în primul week-end din luna iunie şi va dura trei zile.
Consiliul Judeţean îşi continuă misiunea asumată de a face din staţiunea Sărata Monteoru o staţiune de interes naţional, din toate punctele de vedere.
Anul acesta vor continua proiectele de dezvoltare a staţiunii şi va avea loc şi cea de-a doua ediţie a festivalului judeţean „BuzăuFest”.
Ca şi anul trecut, festivalul BuzăuFest se va desfăşura în primul week-end din luna iunie, pe parcursul a trei zile.
Organizatorii promit că va fi un festival reuşit, la care vor avea oaspeţi şi de peste hotare, ba chiar şi de peste ocean.
Pentru că anul acesta românii sărbătoresc Centenarul Marii Uniri, 80 la sută din programul festivalului este dedicat acestui eveniment naţional.
Nu vor lipsi însă nici spectacolele care atrag mii de turişti şi care fac deliciul spectatorilor.
Cei mai îndrăgiţi interpreţi de muzică de toate genurile vor urca pe scena de la Monteoru iar festivalul se va încheia cu un foc de artificii. (Corneliu Floriceanu)


