Surpriză de neuitat pentru copii, de la Moș Nicolae. Aproximativ 1000 de micuți au asistat la spectacolul „Capra cu 3 iezi”

Surpriză de neuitat pentru copii, de la Moș Nicolae. Aproximativ 1000 de micuți au asistat la spectacolul „Capra cu 3 iezi”

Moș Nicolae a avut, astăzi, un ajutor de nădejde la Buzău. Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, a oferit daruri copiilor de la scolile si grădinițele din judet. În Sala Mare a Consiliului Județean, copiii au asistat la spectacolul „Capra cu 3 iezi”, producție a Teatrului „George Ciprian”.

Înainte de fiecare reprezentație, președintele, Petre Emanoil Neagu a stat de vorbă cu micuții și le-a urat „La mulți ani” tuturor celor care își sărbătoresc astăzi ziua numelui.

Micuții, dar chiar și părinții sau dascălii lor, s-au distrat pe cinste la spectacolul „Capra cu 3 iezi”.

La finalul spectacolului, ajutoarele lui Moș Nicolae le-au oferit cutiuțe cu dulciuri tuturor copiilor care au fost în sală.

A devenit o tradiție pentru Consiliul Județean ca, în preajma Sărbătorilor de Iarnă, să organizeze spectacole și să ofere cadouri copiilor din județul Buzău. Următorul eveniment organizat de Consiliul Județean Buzău va avea loc pe 13 decembrie, de la ora 16.00, la Centrul Muzeal „I.C. Brătianu”.

Astăzi, încă de la ora 10.30 și până în jurul orei 15.30, în trei serii, aproximativ 1000 de copii au asistat la spectacolul de teatru „Capra cu 3 iezi”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și