Lucrările de reabilitare și modernizare a clădirii Prefecturii Buzău sunt în toi! Conducerea instituției precizează că stadiul fizic al lucrărilor de reabilitare a ceor două corpuri de clădire a depășit 20% iar într-un scenariu optimist, lucrările ar putea fi gata chiar în acest an.
Prezent în studioul Campus TV, la emisiunea „D’ale Buzoianului”, prefectul Daniel Țiclea a dezvăluit că la etajul 7 al instituției se va amenaja o sală de evenimente impresionantă, care va fi pusă la dispoziție buzoienilor pentru diferite evenimente cultural-artistice, și nu numai.
În cadrul proiectului de 3 milioane de euro, finanțat prin P.N.R.R., cele două corpuri de clădire ale sediului Prefecturii Buzău vor fi aduse la standarde moderne. Se are în vedere instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi termice pentru consum propriu, prin surse regenerabile de energie, sisteme eficiente de climatizare și iluminat, precum şi refacerea întregii izolaţii termice şi hidrofuge.

Clădirea Instituției Prefectului a fost construită în perioada 1968-1970 iar timp de peste 50 ani, imobilul nu a primit decât îmbunătățiri superficiale.