Fanii fetelor de la handbal au ţinut morţiş să umple până la refuz Sala Sporturilor, deşi meciul se disputa într-o zi lucrătoare şi nici afişul, cu tot respectul pentru CSM Slatina, nu era unul dintre cele mai ofertante.

Peste 2.000 de buzoieni s-au aflat în tribunele Sălii Romeo Iamandi, încurajăndu-şi favoritele frenetic, chiar şi în prima repriză, atunci când fetele lui Coco Mihăilă erau conduse pe tabelă.
La final, fetele au rămas minute bune pe parchetul sălii, semn că legătura dintre handbaliste şi publicul spectator, fie el fidel sau ocazional, este din ce în ce mai strânsă.
După partida de aseară, mulţi dintre buzoieni se gândesc, deja, la o participare în cupele europene. Constanţa în evoluţii şi faptul că Gloria s-a bătut de la egal la egal cu granzii din Liga Florilor le dă acest drept chiar şi celor mai puţin optimişti. (Andrei Solomon)


