Publicat la: 12.04.2017. 18:27 / 1.124 views

SUBPREFECTUL SORIN GHEORGHE, DECLARAT INCOMPATIBIL. AR PUTEA SĂ ÎŞI PIARDĂ FUNCŢIA

Agenţia Naţională de Integritate a constatat faptul că Sorin Gheorghe, subprefectul cu atribuţii de prefect, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 februarie 2013 – 20 aprilie 2015, întrucât simultan cu exercitarea funcţiilor publice în cadrul Primăriilor Blăjani şi Mărăcineni, judeţul Buzău, respectiv la Instituţia Prefectului Judeţul Buzău, a exercitat şi funcţia contractuală de director de cabinet la Cancelaria Prefectului – Judeţul Buzău.

subprefectPotrivit unui comunicat emis de Agenţia Naţională de Integritate, Sorin Gheorghe ar fi deţinut simultan funcţii publice în primăriile Blăjani şi Mărăcineni, respectiv la Prefectura Buzău, fiind totodată şi de director de cabinet la Cancelaria Prefectului. Astfel, susţine ANI, Sorin Gheorghe ar fi  încălcat legea funcţionarului public care prevede că acestia nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice.

Din comunicatul ANI, mai reiese că subprefectul Sorin Gheorghe ar fi fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază, de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Se pare că Sorin Gheorghe a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

În acelaşi comunicat se mai arată că persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

Subprefectul Sorin Gheorghe a declarat că, într-adevăr, a ocupat funcţia de secretar al Primăriei Blăjani, însă s-a autosuspendat din funcţie în momentul în care a fost numit director de cabinet la Cancelaria Prefectului. La fel s-a întîmplat şi în ceea ce priveşte funcţia de secretar la Primăria Mărăcineni. (Andrei Solomon)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!