Una dintre cele mai deteriorate străzi din Buzău va fi reparată vremelnic, pentru ca automobilele care o străbat să poată ajunge la destinația dorită. Aleea ”Parcul Tineretului”, ciuruită de la un capăt la altul, va fi așternută cu un strat de material frezat de pe Bulevardul Industriilor și va fi compactat de drumarii de la Urbis.
Aleea ”Parcul Tineretului” sună foarte frumos și toți cei care circulă pentru prima dată pe strada de lângă parcul respectiv nu s-ar aștepta să străbată un adevărat traseu ”enduro”, presărat cu cele mai adânci și mai generoase gropi din oraș.
Gropile sunt atât de numeroase și încăpătoare, încât conducătorilor auto le este imposibil să le ocolească pe toate.
Pe tarlaua 33 va fi construit un nou cartier al Buzăului și, tot în acea zonă, vor fi realizate un bazin olimpic de înot și o sală de sport multifuncțională.
Aleea ”Parcul Tineretului” va deservi toate aceste obiective și are toate șansele ca, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, să fie reabilitată și asfaltată în întregime.



