Stop, în Cupă ! HC Buzău pierde cu Timișoara, în primul tur

Stop, în Cupă ! HC Buzău pierde cu Timișoara, în primul tur

HC Buzău a fost eliminată, aseară, din Cupa României, după înfrângerea la limită, suferită pe terenul Politehnicii Timișoara, în turul 2 al competiției. Lupii au condus la pauză cu 13-10, dar în repriza a doua gazdele au trecut la conducere și s-au impus la potou, 22 la 21.

Buzoienii au controlat prima repriză, reușind să preia conducerea în minutul 7 și să se mențină pe durata întregului mitan. La un moment dat chiar, Lupii s-au distanțat la patru goluri pe tabelă iar la pauză intrau cu un ecart solid, 13 la 10.

Partida s-a echilibrat în al doilea act, poate și din cauza oboselii acumulate de elevii lui Pero Milosevic. Timișorenii, mai proaspeți, au reușit să preia conducerea cu douăzeci de minute înainte de final și se părea că partida este decisă în minutul 47,  atunci când gazdele se distanțaseră la 3 goluri. Partida nu a fost lipsită de dramatism, Buzăul egalând in extremis, în minutul 56. Cu 60 de secunde înainte de final scorul era 22 la 21 pentru Timișoara și din nefericire, elevii lui Pero Milosevic nu au mai marcat. Este pentru al doilea an la rând când HC părăsește Cupa României după un eșec în fața Timișoarei. Ediția trecută, într-un meci care a avut loc în sistem turneu, la București, Lupii au fost eliminați de bănățeni, în optimile de finală.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și