Astăzi, Instituţia Prefectului, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Asociaţia OvidiuRo, a organizat o sesiune de informare a primarilor şi a directorilor de grădiniţe, în legătură cu programul naţional „Fiecare copil în grădiniţă.”
Pentru a putea beneficia de acest tichet social, copiii trebuie să aibă vârsta între 2 şi 6 ani, iar venitul familiei să nu depăşească 284 de lei pentru fiecare membru.
Banii pentru tichete nu vor fi daţi de primării ci sunt prevăzuţi în bugetul naţional.
Primarii vor avea în sarcină să asigure tipărirea tichetelor şi să popularizeze programul în rândul populaţiei sărace din comunităţile pe care le gospodăresc.
Grădiniţa Casa Poveştilor din cartierul Simileasca, care aparţine de Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”, dispune de 85 de locuri, dintre care 25 sunt gratuite pentru copiii sărmani.
Pentru că a deprins felul de a fi al romilor, directorul şcolii, nu crede că suma este prea atractivă pentru ei.
În concluzie, ar fi lăudabil ca prin această măsură, guvernul ar reuşi atragerea copiilor către şcoală, către educaţie.
Ca măsură de prevedere, tichetele sociale pentru grădiniţă nu vor putea fi folosite pentru achiziţionarea de băuturi sau ţigări.
(Corneliu Floriceanu)


