Aproape că nu e săptămână fără ca în judeţul Buzău, pe DN2E85, măcar un pieton să fie acroşat pe trecerile de pietoni. Din păcate, adesea cad victime elevii care sunt nevoiţi să treacă strada înspre şi dinspre şcoală.
„Trăim zilnic cu teama că elevii noştri vor fi spulberaţi pe zebră. E o nebunie, în special şoferii de pe tiruri şi dube, n-au nici o reţinere în a merge cu aproape o sută la oră prin localitate” spun, la unison, cadrele didactice, care, pentru a limita numărul accidentelor, trec grupurile de elevi strada la ieşirea de la ore.
Din păcate, săptămâna trecută, la Limpeziş, o profesoară de 27 de ani, însărcinată în 6 luni, a fost lovită pe trecerea de pietoni în timp ce asigura securitatea elevilor. Pe aceeaşi zebră pe care în urmă cu un an două fete erau spulberate de un şofer de tir inconştient.
O explicaţie, probabil principala, a acestor accidente a oferit-o şeful Poliţiei Rutiere buzoiene, comisar şef Vasile Nicolae: „Aproape toţi şoferii de pe tiruri şi dube s-au dotat cu staţii radio. Când află că într-o localitate nu avem radar apasă pe acceleraţie. Când punem radarul la Costeşti, avem accident la Limpeziş sau Spătaru şi invers. Nu avem radar pentru fiecare localitate ”.
De asemenea, de vină e şi lăţimea drumului. Dacă un copil se asigură pentru un sens, întretimp vin în viteză maşini de pe celălalt sens.


