Premieră la prima probă a examenului de bacalaureat, la Buzău. Doar 34 de absolvenți de liceu au absentat de la testarea susținută azi la limba și literatura română.
Aproape 2400 de tineri au fost prezenți, astăzi, în sălile de examen, la prima probă a bacalaureatului. Ei au avut la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele. La ieșirea din centrele de examen, în majoritate, candidații au fost bucuroși.
Absolvenții de liceu au fost mulțumiți că au avut în față subiecte similare cu cele date la simulare.
Dacă în sesiunile trecute am avut de-a face cu mulți absenți încă de la prima probă, anul acesta autoritățile din educație au avut surpriza plăcută de a contabiliza doar 34 de candidați care nu s-au prezentat astăzi.
Mâine este programată proba obligatorie a profilului, la matematică sau istorie. Miercuri, absolvenții de liceu au ultima testare, la alegere din materiile studiate.
Primele rezultate vor fi afișate luni, 5 iulie.
(Alexandra Vasile)



