Deschiderea Buzău International Arts Festival a fost un succes! Buzoienii s-au bucurat de un concert de zile mari, marca Damian Drăghici & Brothers. A fost doar începutul unei întregi luni cu evenimente inedite. Miercuri, la Buzău, vine marele regizor și actor Franco Nero.
Vineri seara, Buzău International Arts Festival a adus în fața buzoienilor un spectacol demn de o deschidere oficială. Publicul a cântat și dansat alături de Damian Drăghici & Brothers, pe platoul din fața Palatului Comunal.
Chiar și persoanele care nu au putut prezenta dovezile necesare pentru a intra în perimetrul special amenajat s-au putut bucura de spectacol, de pe margine.
Pe scenă a ținut să urce și primarul Constantin Toma.
Bucuros să facă parte din acest nou proiect, mai ales fiind cel ce a spart gheața, Damian Draghici a stat de vorbă cu echipa Campus TV.
Surprizele continuă. Buzău International Arts Festival îl va aduce în fața publicului pe marele actor și regizor Franco Nero, miercuri, 1 septembrie, la Teatrul “George Ciprian.” Evenimentul va începe la ora 14:00, cu proiecția filmului Django, iar după vizionare spectatorii vor avea ocazia să discute și să îi adreseze întrebări vedetei italiene.
Evenimentele din cadrul festivalului vor continua până pe data de 25 septembrie, în Piața Dacia, Parcul Tineretului, Parcul Crâng, dar și la Sala Maximilian și, bineînțeles, la Teatrul George Ciprian, accesul fiind gratuit la toate spectacolele.




