Configurarea bugetul municipal depinde de finalizarea celui național. Cu cât acesta va apărea mai târziu, cu atât va întârzia și adoptarea celui de la Buzău, ceea ce va întârzia și demararea investițiilor municipale pentru acest an.
Întârzierea definitivării bugetului național va afecta și demararea unor proiecte de investiții și la Buzău.
Bugetul Primăriei este în lucru dar nu poate fi finalizat decât după apariția celui național, care s-ar putea să se întâmple prin luna februarie.
Edilul șef apreciază că bugetul local ar putea fi gata prin luna aprilie, ceea ce va face ca unele proiecte să nu poată fi începute decât spre sfârșitul anului.
Pentru ca proiectele programate să se desfășoare în acest an să nu întârzie prea mult, Primăria a hotărât să folosească o parte din banii rămași de anul trecut, bani care vor asigura continuitatea lucrărilor până la apariția bugetului local.
Șantierele deschise de anul trecut pentru reabilitarea unor străzi vor continua și vor fi deschise în curând și cele pentru străzile Calea București și Drăgăicii.
De asemenea va continua lucrul și la noul cimitir municipal, la Centrul de aport voluntar dar și la parcul acvatic atât de buzoieni și care va fi inaugurat oficial în data de 1 iunie, de Ziua Copilului.




