Spectacol la mall, de Ziua Armatei. Militarii și-au etalat cele mai noi echipamente din dotare

Spectacol la mall, de Ziua Armatei. Militarii și-au etalat cele mai noi echipamente din dotare

Sute de buzoieni au avut ocazia, sâmbătă, să descopere îndeaproape standurile cu echipamentele militare ale structurilor din subordinea Diviziei 2 Infanterie „Getica”. Evenimentul, organizat într-un centru comercial din Buzău, a făcut deliciul pasionaților de tehnică militară, dar mai ales al copiilor.

Militarii buzoieni de la Forțele Terestre și Aeriene au prezentat cea mai nouă tehnică din dotare, între care vehicule blindate, armament modern folosit de Forțele pentru Operațiuni Speciale, aeronave fără pilot sau roboți folosiți pentru deminare.

Atmosfera a fost întreținută de Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie „Getica”, dirijor maior Dănuț Vulpe, care a încântat audiența cu un repertoriu divers.

Manifestările dedicate Zilei Armatei României continuă la Buzău sâmbătă, 25 octombrie, începând cu ora 11.00, atunci când este programată o ceremonie militară și religioasă la Cimitirul Eroilor din Siriu. În aceeași zi, începând cu ora 19.00, va avea loc tradiționala retragere cu torțe, în municipiul Buzău. Militarii vor pleca din Piața Dacia, după care vor parcurge traseul Aleea Trandafirilor – Strada Ostrovului – B-dul Unirii – B-dul Mareșal Averescu – Calea Eroilor.  

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și