Spectacol la Liga a IV-a. Goluri de generic, în Berca vs Pătârlagele

Spectacol la Liga a IV-a. Goluri de generic, în Berca vs Pătârlagele

Dincolo de terenurile imperfecte, sau de scandalurile, tot mai rare în ultimii ani, Liga a IV-a are potențialul de a oferi spectacol chiar și în meciurile cu miză. Derby-ul dintre Petrolul și Montana a fost unul dintre meciurile care au făcut o propagandă bună fotbalului mic. Gazdele s-au impus cu 3 la 0, două dintre goluri putând rivaliza la capitolul estetic cu orice reușită din ligile superioare.

Petrolul a deschis scorul în minutul 13, prin veșnicul Vali Lungoci. “Manciu”, așa cum e alintat de microbiști, s-a înălțat peste adversar și a trimis cu capul balonul centrat excelent de Andrei Rotaru.

20 de minute mai târziu, bercanii și-au dublat avantajul tot după o fază finalizată cu o centrare și o lovitură de cap a lui Vali Lungoci. Balonul a ricoșat din bară iar Alin Bălan, oportunist, l-a împins în plasă.

Golul meciului s-a înscris în al doilea mitan. Drăguț a driblat folosind un procedeu pretențios, cu piciorul drept și a reluat cu stângul, la vinclu.

În clasament, Petrolul Berca și Carpați Nehoiu au acumulat maximum de puncte, 18, urmărite fiind de Voința Lanurile, cu 15.Vadu Pașii, Cernătești și Pătârlagele sunt la egalitate, cu câte 13 puncte.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și