Au cântat, au dansat, au cusut, au împletit, într-un cuvânt s-au bucurat că sunt români. Este corba despre elevii şcolii din Lipia, comuna Merei care astăzi au organizat un spectacol deosebit dedicat Zilei Naţionale a României.

Întreaga comunitate din satul Lipia, Comuna Merei a participat pentru organizarea unui spectacol de excepţie dedicat Zilei Naţionale a României. În căminul cultural din sat, într-o atmosferă de sărbătoare, cu sprijinul cadrelor didactice, elevii au pregătit numere care au smuls ropote de aplauze.
Şi dansurile le-au ieşit foarte bine micuţilor, amintind de trupele de dansatori ce plecau pe vremuri din Lipia şi încântau publicul din toată ţara.
Nu în ultimul rând, în cadrul evenimentului de astăzi, a fost organizat un concurs între elevii ce a avut drept temă prezentarea cât mai detaliată a fiecărei regiuni a ţării. Pentru asta elevii s-au pregătit temeinic, chiar au gătit şi au realizat piese vestimentare din fiecare zonă a ţării.
Emoţii au avut de-o potrivă şi elevii dar şi cadrele didactice implicate, însă aplauzele celor ce au asistat la spectacol au făcut ca acestea să dispară.
La spectacolul de astăzi au participat şi au apreciat prestaţia elevilor şi autorităţile locale, dar şi oaspeţi din Republica Moldova sosiţi în comună în cadrul unui proiect cu şcoala Merei. (Mirela Copariu)


