Cei doi soţi au plecat aseară către Bucureşti, fiecare cu maşina sa.
Bărbatul mergea în faţă, iar la câteva zeci de metri în spate circula şi soţia sa.
La un moment dat, în localitatea Limpeziş, bărbatul a intrat în plin într-o maşină încărcată cu varză, oprită pe marginea drumului.
Totul s-a petrecut sub privirile îngrozite ale soţiei sale. Martorii cred bărbatul a adormit la volan şi a pierdut controlul volanului.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. În urma accidentului, bărbatul de 46 de ani a fost rănit şi a fost transportat la spital.
Soţia sa a suferit un şoc şi din care cu greu şi-a revenit pentru a explica poliţiştilor derularea accidentului.


