În urmă cu o săptămână, consilierii ALDE din cadrul Consiliului Local Municipal au depus un document la Prefectură prin care cer anularea proiectelor votate în ședința CLM din data de 30 septembrie. Aceștia susțin că nu s-au îndeplinit condițiile legale pentru convocarea ședinței extraordinare. Prefectul Carmen Ichim spune că solicitarea este pe mesele juriștilor și se așteaptă ca aceștia să transmită o concluzie.

Consilierii formațiunii ALDE din cadrul Consiliului Local Municipal au formulat și depus pe 3 octombrie la Prefectură un document prin care cer anularea proiectelor votate în ședința CLM din data de 30 septembrie. Motivele ce stau la baza acestei cereri fac referire atât la organizarea ședinței, cât și la modul în care le-au fost prezentate proiectele de pe ordinea de zi. Prefectul Carmen Ichim a anunțat că documentele sunt studiate de juriști și se va transmite un răspuns oficial.
În urma concluziilor prezentate de juriști, prefectul Carmen Ichim dă garanții că se vor lua măsurile prevăzute de lege.
Consilierii ALDE susțin că au fost convocați la o ședință de îndată, iar din procesul-verbal ar reieși că a fost o ședință extraordinară. De asemenea, consilierii ALDE susțin că nu le-a fost adus la cunoștință planul tarifar prevăzut de Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din Județul Buzău. (Mirela Copariu)


