La întâlnirea dintre reprezentanții firmei care a implementat sistemul inteligent de management al traficului în Buzău și Primărie s-a propus încheierea unui contract de mentenanță și eliminarea aglomerărilor din trafic. Și semafoarele urmează să fie sincronizate pentru ca, în primul rând pe bulevardul Unirii, să funcționeze unda verde. Totodată, la intersecțiile aglomerate vor trebui modificate fazele și timpii semafoarelor.
Zilele trecute, la Palatul Comunal a avut loc o întâlnire cu reprezentanții firmei care s-a ocupat de implementarea sistemului de management inteligent de trafic.
La întâlnire au participat și reprezentanții TransBus precum și cel care se ocupă de gestionarea dispeceratului din partea Primăriei.
Pe parcursul lucrărilor desfășurate în primul rând de Compania de Apă la infrastructură pe 43 de străzi, dar și de alte lucrări din oraș este posibil să se fi produs defecțiuni în rețeaua sistemului de management al traficului.
Defecțiunile respective, care produc dereglări in desfășurarea fluxului auto, în primul rând pe bulevardele Unirii și Bălcescu, precum și întârzieri repetate la intersecții urmează să fie depistate și reparate în perioada imediat următoare.
Cele mai aglomerate intersecții din oraș sunt cele dintre bulevardul Unirii cu Bălcescu și cu strada Transilvaniei.
La intersecția cu Transilvaniei vor trebui modificate fazele și timpii semafoarelor pentru a permite trecerea prin intersecție a mai multor mașini pentru că acolo culoarea verde ține doar 12 secunde, ceea ce permite trecerea a doar 5-6 mașini.
La următoarea întâlnire de lucru vor participa și reprezentanții Poliției Rutiere pentru a se stabili ce anume ar trebui făcut pentru a fi creată unda verde pe Unirii.
Sincronizarea semafoarelor va trebui făcută și pe celelalte străzi unde funcționează sau ar trebui să funcționeze sistemul de trafic inteligent.





Brasov-ul trece la depistarea vitezei in proximitatea semaforului, schimband culoare verde in rosu pentru a forta sa opresti. La noi stai sa mai ne gandim sa analizam ce sa stricat. Dimineata pe str. Alexandru Marghiloman zici ca mergi dupa cortegiu. Or fi semafoare inteligente dar degeaba
Mare este gradina lui dumnezeu..lucrari ram influential m.t adika management trafic!!oare ce sistem o fi la camerele alea de vedere.si asta e tare timpii sa creasca de la 5 sec la 12..autostrada nu preia nimik si apropo cite auto trec la ora de virf!!!unda verde..50 km la ora ca la bucuresti domnule Toma constantin ,