Eveniment special la Hasdeu! Inventatorul român şi singurul din lume care a obţinut de două ori Marele Premiu la Geneva a venit azi la Buzău pentru a se întâlni cu elevii hasdeieni.
Legătura cu marele inventator s-a făcut graţie unui elev hasdeean cu preocupări în domeniu. Diriginta sa, care ştia de preocupările elevului, a luat legătura cu Mircea Tudor, tocmai pentru a încerca să obţină o întâlnire între acesta şi elevii de la Hasdeu.
Prima dată când a câştigat Marele Premiu la Geneva, Mircea Tudor s-a prezentat pe cont propriu, ca un ilustru necunoscut.
După ce a spart această regulă nescrisă, a urmat o a doua, de această dată trecută negru pe alb în regulamentul Salonului de Inventică. Era interzis a se acorda Marele premiu aceluiaşi competitor de două ori.
Cele două invenţii câştigătoare la Geneva sunt două scanere. Primul pentru scanarea camioanelor care trec prin vamă şi cel de-al doilea, mult mai impresionant, pentru scanarea avioanelor.
Contrabanda cu droguri, pietre preţioase, aur, arme şi chiar trofee de vânătoare se face, cel mai des, pe calea aerului. Acestea sunt disimulate în spaţiile tehnice, unde vameşii nu au acces din motive de securitate.
Scanerul mobil Roboscan Aeria dezvăluie absolut tot ceea ce este într-un avion, fără a scăpa „din vedere” niciun obiect ascuns. Mircea Tudor este şi propriul său antreprenor, singurul producător al scanerelor de avioane din lume.
Povestea reuşitei acestui român va putea fi urmărită în întregime la Campus Tv, în week-end.


