Oaspete special astazi pentru elevii colegiului Hasdeu. În amfiteatrul liceului a păşit singurul deţinut care s-a născut într-un lagăr din Coreea de Nord şi care a reuşit să evadeze.
Povestea tragică a lui Shin Dong-hyuk este incredibilă. Adolescent fiind, şi-a trădat mama pentru că voia să evadeze. A asistat fara scrupule la executarea ei fără să realizeze că este vinovat de moartea celei care i-a dat naştere.
Un alt moment şocant a fost cel în care a povestit din ce motiv şi-a riscat viaţa pentru a sări peste gardul electrificat: „Ce mi se spusese de alţi deţinuţi din lagăr este că, dacă reuşeşti să treci de gardul de sârmă ghimpată, chiar deîndată ce sari gardul, chiar acolo, în faţa ta, o să găseşti un pui fiert”.
A evadat din lagărul 14 pe 2 ianuarie 2005, pentru că voia să mănânce pe săturate, să aibă stomacul plin.
Nu-i păsa că va fi prins şi va fi executat, nu-i păsa că va muri.
Singurul lucru la care se gândea era că va mânca din belşug. Dacă urma să fie executat, măcar să moară cu burta plină: „Eu am fugit din lagăr, am trecut peste gardul electrificat din sârmă ghimpată, ca să mănânc puiul fiert. Însă am ieşit din lagăr şi nu am reuşit să găsesc puiul fiert.”
Mai târziu, Shin Dong-hyuk a înţeles de ce deţinuţii mai bătrâni îi spuseseră povestea cu puiul fiert. Pentru a fi impulsionat, pentru a fi convins să evadeze şi să ajungă în lumea adevărată, liberă.
Foamea era atât de mare în lagărul 14 încât prizonierii şi-ar fi dat viaţa pentru o masă îmbelşugată. Cei mai mulţi dintre ei, atunci când erau pedepsiţi, preferau să aleagă bătaia cu bâta în locul tăierii raţiei infime de mâncare.
Cu toate acestea, coreeanul născut şi crescut într-un lagăr de prizonieri politici şi care nu ştia că există şi o altfel de lume, îşi doreşte să se poată reîntoarce în ţara natală: „Poate că ceea ce vă spun o să vă şocheze. Este locul în care eu şi sute de mii am suferit cumplit.însă este un loc foarte frumos, natura este superbă. Munţii sunt foarte frumoşi, cerul este albastru şi curat, apa este foarte limpede şi foarte gustoasă. Este un mic paradis pe care dictatorii Coreei de Nord l-au transformat într-un infern pentru prizonieri.”


