Astăzi a avut loc şedinţa de constituire a Consiliului de Dezvoltare al Municipiului Buzău, un organism menit să aducă soluţii pentru dezvoltarea oraşului. Din structura consiliului fac parte specialişti din mai multe domenii de activitate, iar buzoienii sunt şi ei invitaţi să vină cu idei ce pot ajuta la dezvoltarea urbei. La evenimentul de astăzi au fost propuse şi câteva variante de logo pentru oraşul Buzău.

Noul Consiliu de Dezvoltare al Municipiului este un grup de prognoză şi planificare, format din oameni implicaţi în viaţa comunităţii. Vorbim despre persoane care activează în educaţie, cultură, economie, social, precum şi din zona bisericii. Organismul va funcţiona pe lângă Primăria Buzău şi va avea în componenţă 40 de membri. Astăzi a avut loc şedinţa de constituire.
Alături de specialiştii Consiliului pot veni şi cetăţeni simpli. De altfel, mai multe proiecte de dezvoltare creionate de grup vor fi supuse dezbaterii publice. De asemenea, va fi elaborat un plan de acţiune pe termen lung, cu câteva etape intermediare de investiţii.
La evenimentul de astăzi, mai mulţi profesori universitari din Iaşi, cu care colaborează Primăria în vederea elaborării unor strategii de dezvoltare, au prezentat câteva variante de logo pentru oraşul Buzău. Primarul doreşte ca pentru promovarea Buzăului să existe şi un semn distinctiv, reprezentativ pentru municipiu.
Consiliul de Dezvoltare al Municipiului Buzău nu va avea un lider. Organismul va fi format din patru comisii: de dezvoltare economică, educaţională, socială şi culturală.
(Mihai Bunăziua)




?va imbatati cu apa din biroul lui toma?
o fi pus ceva in ea?
vaiiii