Sărbătorile de iarnă înseamnă, de cele mai multe ori, un vârf de câştig pentru comercianţii de mărfuri şi produse specifice acestei perioade.
Printre acestea se numără şi artificiile şi pocnitorile care sunt aprinse mai ales în noaptea dintre ani.
Anul acesta, comercianţii de articole pirotehnice se plâng că întâmpină greutăţi suplimentare în obţinerea de avize şi autorizaţii pentru vânzarea acestora.
Unii dintre comercianţi afirmă că se ocupă de ani de zile de desfacerea acestor articole şi că, până acum, chioşcurile în care vindeau erau corespunzătoare.
Inspectoratul Teritorial de Muncă are atribuţiuni precise în eliberarea de avize şi autorizaţii pentru desfacerea şi depozitarea articolelor pirotehnice.

Până acum au fost primite 19 solicitări de la comercianţi, dintre care trei pentru depozitarea de materiale pirotehnice.
Inspectorii au făcut verificările în teren şi urmează să hotărască dacă legea este respectată.
Pe de altă parte, poliţiştii au şi ei un rol extrem de important în respectarea rigorilor legii de către comercianţi.
Articolele pirotehnice care fac parte din categoriile admise de lege, pot fi comercializate pe toată perioada anului, nu numai de sărbători, dar trebuie să respecte reguli stricte.
Şi cumpărătorii trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Ei trebuie să aibă minim 16 ani.
În această dimineaţă, poliţiştii buzoieni au declanşat percheziţii la punctele de lucru autorizate pentru deţinerea şi comercializarea de articole pirotehnice.
(Corneliu Floriceanu)


