ŞEZĂTOARE DE SĂRBĂTORI. PRICHINDEII DE LA GPP 4 AU CÂNTAT, AU DANSAT ŞI AU PRIMIT DARURI

ŞEZĂTOARE DE SĂRBĂTORI. PRICHINDEII DE LA GPP 4 AU CÂNTAT, AU DANSAT ŞI AU PRIMIT DARURI

Dacă anul trecut prichindeii de la grădiniţa cu program prelungit nr.4 au pregătit o poveste magică de Crăciun pentru toţi cei dragi, astăzi i-au chemat la şezătoare. S-a dansat, s-a cântat, s-au recitat poezii dar… s-a şi lucrat. Şi, fiindcă s-au descurcat foarte bine, a apărut pe neaşteptate şi Moş Crăciun, cu sacii doldora de cadouri.      

sezatoare 1Copiii de la Grădiniţa cu program prelungit numărul 4 pregătesc în fiecare an cadouri de Sărbători pentru cei dragi.

Anul acesta şi-au invitat bunicii, părinţii şi fraţii la o şezătoare cum nu s-a mai văzut vreodată la Buzău.

Pentru a reda cât mai fidel obiceiurile din vechime, copiii s-au îmbrăcat în costume populare şi au organizat o adevărată şezătoare de prichindei.

Prichindeii au urcat pe scena Sălii Mari de la Consiliul Judeţean, într-un decor încântător de Sărbători şi au pornit spectacolul.

Cum era şi firesc, pregătirile pentru sosirea colindătorilor au fost terminate la timp, aşa că micii românaşi şi-au continuat şezătoarea

Surprizele pregătite de copii pentru familiile lor i-au încântat pe cei dragi, care i-au răsplătit cu aplauze ori de câte ori aceştia au recitat o poezie, au cântat un cântec popular drag românilor, ori au dansat jocurile din strămoşi.

După ce i-au sorcovit de sănătate pe toţi cei prezenţi, copiii şi-au chemat părinţii pe scenă, la hora mare

Dar, surpriza cea mai mare a venit abia după ce spectacolul s-a încheiat.sezatoare irina 1

Pe scenă a urcat Moş Crăciun, cu desagii doldora de cadouri, care i-a chemat la el pe cei mici pentru a le dărui ceea ce îşi doriseră.

Niciunul dintre copii nu a rămas fără cadou, pentru că la Buzău sunt numai copii cuminţi, care ascultă de părinţii lor şi învaţă foarte bine. În mod sigur, anul viitor, Moşul le va aduce şi mai multe daruri de Sărbători. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și