Setea copacilor. Rădăcinile au pătruns în conducta Iazul Morilor

Setea copacilor. Rădăcinile au pătruns în conducta Iazul Morilor

Conducta Iazul Morilor, blocată de rădăcinile copacilor, va fi decolmatată în cel mai scurt timp. De luna viitoare ar putea reîncepe lucrările la Casa Grădinarului. Canalul va asigura apa necesară pentru derularea activităților agricole din proiect.

De mai multe luni de zile șantierul de la Casa Grădinarului, din Parcul Marghiloman și-a încetat activitatea vremelnic, deoarece canalul care ar fi trebuit să asigure apa necesară activităților agricole este colmatat.

Pentru a repune conducta în funcțiune a fost nevoie de o lucrare de decolmatare, care se află în curs de desfășurare.

Desfundarea canalului se execută pe zona cuprinsă de Parc, până la șoseaua Vadu Pașii, unde apa iese din nou la suprafață și curge printr-un canal descoperit.

Iată că și copacii își caută surse de apă în aceste vremuri fierbinți și că setea lor a fost așa de mare încât au spart pereții conductei, provocând înfundarea ei.

După ce decolmatarea va fi finalizată, probabil luna viitoare vor fi reluate și lucrările întrerupte de la Casa Grădinarului pentru definitivarea investiției.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și