SESIZĂRI ÎN DIRECT. FERMIERII BUZOIENI S-AU PLÂNS MINISTRULUI DAEA

SESIZĂRI ÎN DIRECT. FERMIERII BUZOIENI S-AU PLÂNS MINISTRULUI DAEA

Buzoienii nu prea pierd prilejul de a solicita o mână de ajutor celor care au putere de decizie. Aşa s-a întâmplat şi la ultima vizită a ministrului Daea la Buzău, când fermierii i-au expus prin viu grai câteva din problemele lor. Una dintre ele se referea la protecţia excesivă acordată fiarelor sălbatice care le distrug culturile, le atacă stânile şi, nu de puţine ori, pun în primejdie viaţa oamenilor.      

daea in targSosit la Buzău odată cu caravana „Alege oaia”, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a fost primit cu simpatie şi cu speranţă de buzoieni.

Fermierii buzoieni nu au pierdut prilejul de a-l aborda pe ministru şi de a-i solicita ca, din poziţia pe care se află, să îi ajute în rezolvarea unor probleme cu adevărat stringente.

Unul dintre fermieri i-a atras atenţia lui Petre Daea că problema animalelor sălbatice este abordată greşit.

Acestea se bucură de o protecţie exagerată, deşi distrug recolte, ucid vitele fermierilor şi ale sătenilor şi, nu de puţine ori, atacă chiar şi omul.

Şi problema cadastrării terenurilor agricole, care trenează de ani buni, a fost adusă în discuţie.

Un alt aspect care-i doare pe agricultorii buzoieni este acela al lipsei irigaţiilor care, în verile toride ar putea reduce cu mult pagubele produse de secetă.

Oricât de vizionar şi de harnic ar fi ministrul Daea, agricultura românească are nevoie şi de bani pentru a se dezvolta. Fără o susţinere guvernamentală puternică, problemele ridicate de agricultori vor trena ca şi până acum şi vor trebui să se bazeze în continuare doar pe munca lor. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și