Seri de Folk la Aluniş. Încă o seară reuşită la Centrul de Artă

Seri de Folk la Aluniş. Încă o seară reuşită la Centrul de Artă

Centrul de Artă Aluniș a găzduit sâmbătă al doilea concert din seria “Seri de folk la Aluniș”.  Îndrăgitul cântăreț Emeric Imre a încântat publicul prezent cu șlagărele sale, ce au fost fredonate de spectatori pe tot parcursul concertului. Seara a continuat cu o proiecție cinematografică de excepție, la doar o zi după apariția acesteia în cinematografe, dar și cu un foc de tabără.

Sâmbătă, 24 Iulie, Centrul de Artă Aluniș a fost gazdă unui concert semnat Emeric Imre ce a reușit să aducă pe plaiuri buzoiene oameni din mai multe zone ale țării. Încântați de conceptul de seară folk adus la Aluniș, unii dintre spectatori au bătut drum lung pentru a se putea bucură de acordurile bine-cunoscute ale artistului.

Începând cu ora 21, spectatorii s-au bucurat în aer liber de o proiecție cinematografică de excepție, la doar o zi după lansarea acesteia.  Filmul “Tată mută munții”, în regia lui Daniel Sandu,  a rulat la centrul de artă Aluniș, captivând iubitorii de cinematografie prezenți. Seară s-a încheiat cu un foc de tabăra în jurul căruia s-a cântat, iar unii dintre vizitatori au ales să își petreacă noaptea la cort, în grădina Aluniș Art Center, spațiu în care surprizele pentru iubitorii de artă și natură vor continuă. (Alexandra Vasile)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și