Moment emoționant, astăzi, la debutul ședinței Colegiului Prefectural Buzău. Conducerea Prefecturii, directorii și ceilalți reprezentanți ai instituțiilor publice au păstrat un moment de reculegere în memoria medicului chirurg Ștefania Szabo, cea care a fost găsită fără viață, în noaptea de luni spre marți, în Camera de gardă a Spitalului Județean.

În acest context, Simona Anghel, directoarea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Buzău, a luat cuvântul și, cu lacrimi în ochi, a tras un semnal de alarmă cu privire la presiunea constantă la care sunt supuși medicii din spitalele buzoiene, și nu numai.
Totodată, Simona Anghel s-a referit și la valul de postări și comentarii negative la adresa personalului medical, atunci când anumite persoane – pacienți sau aparținători – reclamă public, și de cele mai multe ori în mod anonim, calitatea actului medical, postări care declanșează un val de comentarii, cu insulte și calomnii. Simona Anghel cere modificări legislative privind tragerea la răsundere a celor care lansează, în mediul online, acuzații nefondate la adresa cadrelor medicale, dar și a altor categorii profesionale.

După episodul tragic de ieri, de la Spitalul Județean Buzău, sunt tot mai multe voci care spun că ar trebui ca autorităţile să ia mult mai în serios fenomenul de burnout care există în toate spitalele din România. Mai ales în spitalele cu deficit de medici, cum este și Spitalul Județean de Urgență Buzău, anjajații sunt suprasolicitați și nu de puține ori agresați, jigniți și defăimați.


