Cercetătorii în legumicultură trag un semnal serios de alarmă. Numărul tot mai mare al populaţiei de pe glob, dar şi salinitatea crescută din soluri ce face ca, de la an la an, suprafeţe mari de teren agricol să devină neproductiv, duc la o scădere drastică a rezervelor de hrană pentru oameni. Cei care ar putea preîntâmpina această probblemă sunt cercetătorii, însă pentru acest lucru este nevoie să se investească în acest domeniu, lucru care nu se întâmplă în România.
Potrivit specialiştilor, la fiecare 13 ani, pământul se încarcă cu peste un miliard de oameni. Acest lucru, dar şi faptul că terenurile, din cauza salinităţii crescute, devin neproductive, duc încet şi sigur către o criză alimentară, semnalează cercetătorii în legumicultură. Cercetătorul Costel Vânătoru de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă este de părere că acest lucru este unul foarte grav şi trebuie luate urgent măsuri.
Faptul că în ultimii ani România nu a mai investit aproape deloc în cercetare deja se observă în ţara noastră. Costel Vânătoru atrage atenţia asupra faptului că o investiţie în acest domeniu este obligatorie, dacă ne dorim să fie asigurata hrana şi pentru următoarele zeci, ori sute, de ani.
Staţiunea de Cercetare Legumicolă a reuşit să supravieţuiască în ultimii ani doar datorită vânzării de seminţe şi răsaduri. Banii primiţi din partea statului nu asigură nici măcar necesarul pentru salarii. (Mirela Copariu)


