Semieșec la Rabla Local. Termenul de înscriere a fost prelungit

Semieșec la Rabla Local. Termenul de înscriere a fost prelungit

Programul „Rabla Local”, care  ar fi trebuit să descongestioneze orașul de un număr de 1000 de automobile de peste 15 ani vechime, nu a stârnit prea mare entuziasm printre buzoieni. Până acum nu s-au înscris în program decât aproape 500 de posesori de astfel de „antichități”, care mai au puțin și devin vehicule istorice. Pentru a le mai oferi o șansă nehotărâților și celor care nu au avut toate informațiilor necesare pentru a se înscrie, termenul a fost prelungit până la finalul lunii septembrie.

Prima încercare de implementare a programului Rabla Local s-a dovedit a nu fi reușit în măsura în care se așteptau inițiatorii.

Este și motivul pentru care termenul de înscriere a persoanelor fizice în Programul privind casarea autovehiculelor uzate a fost prrelungit până pe 29 septembrie, la ora 23.59 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărui UAT.

Municipiului Buzău i-a fost alocat un buget suficient pentru casarea a 1.000 de rable în acest an dar, din păcate, mai puțin de 500 de deținători de rable s-au înscris în program.

Este drept că, unii dintre ei, care nu au citit foarte atent regulamentul au radiat și casat autovehiculele înainte de a fi confirmați ca eligibili și înainte de a semna contractul cu Primăria.

Din acest motiv au pierdut finanțarea.

Pentru a fi eligibile, persoanele fizice trebuie să domicilieze pe raza teritorială a primăriei unde se află în evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită finanțare.

De asemenea trebuie să realizeze înscrierea în aplicație doar în cazul în care primăria în raza căreia domiciliază se regăsește în lista UAT-urilor care au care au încheiat contracte de delegare cu AFM.

Cei care îndeplinesc toate condițiile primesc un stimulent de casare în valoare de 3.000 de lei, dintre care 2.400 de la Fondul pentru Mediu și alți 600 lei de la bugetul local.

Un comentariu la: “Semieșec la Rabla Local. Termenul de înscriere a fost prelungit

  1. Un program atat de important precum Rabla Local ar trebui implementat cu mai multa seriozitate si oferit tuturor cetatenilor posibilitatea de a beneficia de el. Prelungirea termenului de inscriere ofera sansa de a-i convinge pe toti cei care inca se mai gandesc sa se inscrie in program si sa beneficieze de avantajul oferit. Este o buna oportunitate pentru a descongestiona traficul si pentru a schimba imaginea oraselor si comunelor din Romania.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și