ŞEFUL BIROULUI INVESTIGAŢII CRIMINALE DIN IPJ BUZĂU, URMĂRIT PENAL. ESTE ACUZAT CĂ SCOTEA DIN AREST PENTRU PETRECERI UN CONDAMNAT

ŞEFUL BIROULUI INVESTIGAŢII CRIMINALE DIN IPJ BUZĂU, URMĂRIT PENAL. ESTE ACUZAT CĂ SCOTEA DIN AREST PENTRU PETRECERI UN CONDAMNAT

politist Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –    Serviciul Teritorial Ploiești au început urmărirea penală faţă de: 
– ALEXANDRU TUDOREL STEFAN, în calitate de ofiţer de  poliţie judiciară şi şef al Biroului de Investigaţii Criminale din  cadrul Poliţiei mun. Buzău, în sarcina căruia s-a reținut  infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu  avantaj nepatrimonial pentru altul în formă continuată (36  acte materiale) şi luare de mită;

 Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de  procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada 20 iunie – 31 octombrie 2013, prin încălcarea, cu ştiinţă, a atribuţiilor de serviciu, învinuitul Alexandru Tudorel Ştefan a întocmit personal sau a determinat alţi 

ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău să întocmească acte prin care s-a solicitat menţinerea nejustificată, în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Buzău, a unui condamnat.
Mai mult, a dispus scoaterea nejustificată a acestuia, din incinta Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv Buzău, sub pretextul derulării unor pretinse activităţi judiciare. 
Ca urmare a acestor acțiuni, condamnatul și-a sărbătorit ziua de naștere cu prietenii și membrii familiei, a participat la petreceri, a avut acces la frizerul personal, etc. 
AREST Totodată, s-a reţinut că la data de 22 octombrie 2013, în  scopul efectuării acelorași demersuri, învinuitul Alexandru  Tudorel Ştefan a primit de la condamnat, prin intermediul  unui om de încredere de-al său, mai multe materiale de  construcţie în valoare de 206,21 lei, care au fost utilizate la  renovarea unei locuințe.

  Prin demersurile efectuate, învinuitul Alexandru Tudorel           Ştefan a afectat activitatea unităţii de poliție pe care o      deserveşte, prin aceea că acţiunea a fost derulată cu ignorarea specificului activităţii instituţiei, s-a desfășurat pe o lungă perioadă de timp, a inclus numeroase acte materiale, a implicat numeroase mijloace și persoane din rândul poliției şi a prejudiciat bugetul I.P.J. Buzău cu suma de 1.827,11 lei, reprezentând cheltuielile efectuate cu persoana privată de libertate în perioada 20.06.2013 – 31.10.2013.

Învinuitului i s-au prezentat acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. 

Față de învinuitul ALEXANDRU TUDOREL STEFAN procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile. 

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și