În calitate de coordonator al campaniei de vaccinare de la nivelul județului Buzău, prefectul interimar, Adina Moiseanu, a primit astăzi prima doză de ser anti-COVID.
În această dimineață, șefa de la Casa Albă a sosit la centrul de la Liceul cu Program Sportiv, cu zece minute înainte de ora la care a fost programată. A așteptat până au mai ieșit persoane de la vaccinare, apoi a intrat în circuitul standard, completând formularele tip, apoi trecând de triajul epidemiologic.
Imediat după ce a fost vaccinată, Adina Moiseanu a fost vizibil emoționată.
După cele 15 minute petrecute în sala de așteptare post-vaccinare, coordonatorul campaniei de la nivelul județului Buzău a stat de vorbă cu medicii responsabili din centru, despre problemele cu care se confruntă.
La ieșirea din centrul amenajat la LPS Buzău, prefectul interimar le-a recomandat buzoienilor să se vaccineze.
La nivelul județului, sunt în continuare probleme în privința accesului la vaccinare, rezervările fiind blocate și în această perioadă. În acest context, Adina Moiseanu le-a transmis buzoienilor să apeleze la alternativa programării prin medicii de familie.
Tot astăzi, s-a vaccinat și președintele PSD, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, anunțând că a făcut acest gest, abia după ce s-a asigurat că mama sa, bolnavă cronic, s-a imunizat. (Mihai Bunăziua)




