SEDIUL NUMĂRUL DOI. CUM VA ARĂTA BAZARUL DUPĂ REABILITARE ŞI EXTINDERE

SEDIUL NUMĂRUL DOI. CUM VA ARĂTA BAZARUL DUPĂ REABILITARE ŞI EXTINDERE

Aleşii locali au aprobat de curând realizarea documentaţiei necesare pentru reabilitarea şi extinderea Bazarului. Imobilul va deveni cel de-al doilea sediu administrativ al Primăriei Buzău şi va fi legat de Palatul Comunal prin strada Cuza Vodă. În noul sediu vor funcţiona toate serviciile de care buzoienii au nevoie frecvent, fapt care va scădea semnificativ timpii de aşteptare pentru rezolvarea solicitărilor.      

schita bazar 2Primăria a anunţat de mai multă vreme că intenţionează să reabiliteze clădirea Bazarului pentru a o transorma în sediul administrativ numărul 2.

Pentru ca aici să poată fi mutate toate serviciile adresate populaţiei, cât şi arhivele, va fi construit şi un al doilea corp de clădire pe esplanadă, alături de clădirea existentă.

Pentru că în proiectul pentru noua construcţie exista o faţadă vitrată, acesta a trebuit să fie modificat pentru a se respecta arhitectura Bazarului.

Din acest motiv, începerea lucrărilor a fost întârziată.

Noul corp de clădire va fi practic lipit de clădirea existentă, permiţând astfel trecerea dintr-una în cealaltă.

Toate problemele şi solicitările buzoienilor vor putea fi rezolvate la ghişeele din noul sediu administrativ, fără a mai fi nevoie ca solicitanţii să se deplaseze la alte locaţii.

Doar mulţumirea buzoienilor va fi mai mare pentru că timpii de aşteptare pentru rezolvarea solicitărilor se vor micşora considerabil.

În noul sediu vor funcţiona absolut toate serviciile pe care le solicită frecvent locuitorii oraşului, chiar şi Evidenţa populaţiei, iar arhivele vor fi mutate tot aici.

Aşadar, cel mai târziu la începutul anului 2020, sediul administrativ numărul 2 al Primăriei va fi inaugurat şi va fi la dispoziţia cetăţenilor. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și