La sfârşitul lunii, şeful Consiliului Judeţean va convoca Adunarea Agenerală a Acţionarilor din cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Buzău 2008. Preşedinte al A.D.I., Petre Emanoil Neagu declară că pe ordinea de zi se va afla şi propunerea de eliminare a taxei pe apa meteorică pentru buzoieni şi râmniceni, precum şi reducerea facturilor pentru agenţii economici. Neagu a dat de înţeles că s-ar fi ajuns la un consens între instutuţiile responsabile.
Şedinţa A.D.I. 2008 va avea loc la finele lunii august. Între timp, şeful Consiliului Judeţean a cerut Companiei de Apă un studiu de impact, pregătitor întâlnirii în cadrul căreia urmează să se ia importanta decizie.
Demersul din cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară vine ca urmare a solicitării vicepremierului Marcel Ciolacu, lider al PSD Buzău. Şeful Consiliului Judeţean spune că mesajul lui Ciolacu nu a fost întâmplător, ci în urma unor discuţii purtate cu toţi factorii responsabili.
Odata ce va fi aprobată o decizie în cadrul A.D.I., consiliile locale din Buzău şi Râmnicu Sărat vor pune în aplicare noile măsuri.
De mai bine de un an, eliminarea facturilor pentru apa meteorică a fost subiect de dispută între conducerea Primăriei Buzău şi responsabilii Companiei de Apă, de fiecare dată războiul fiind tranşat în cadrul şedinţelor A.D.I., în favoarea opratorului regional.
(Mihai Bunăziua)


