Încă o zi cu multe confirmări de coronavirus din comunitatea buzoiană. 28 de cazuri noi, în majoritate pacienți prezentați la UPU, au fost anunțate de autoritățile din sănătate. DSP vine, însă, și cu o veste bună pentru râmniceni: policlinica spitalului din localitate va fi redeschisă.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Buzău, au fost înregistrate 28 de cazuri noi de coronavirus. În majoritatea situațiilor a fost vorba despre pacienți care s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe, având simptome specifice.
Criza locurilor de internare din unitățile medicale buzoiene nu a fost stinsă. Zeci de persoane depistate cu SARS-COV2 sunt în izolare la domiciliu.
Între timp, tot de la Direcția de Sănătate Publică a venit o veste mult așteptată pentru râmniceni. Policlinica Spitalului Municipal urmează să se redeschidă.
D.S.P. și-a dat avizul pentru ca ambulatoriul de specialitate să își poată relua activitatea, după luni bune în care râmnicenii nu au avut acces la serviciile medicale, având în vedere că spitalul din localitate a fost transformat în unitate suport de COVID. (Mihai Bunăziua)


