SE FINALIZEAZĂ STRADA PATRIEI. URMEAZĂ ÎNCĂ DOUĂ TRONSOANE

SE FINALIZEAZĂ STRADA PATRIEI. URMEAZĂ ÎNCĂ DOUĂ TRONSOANE

Veste bună pentru riveranii de pe strada Patriei. Astăzi s-a finalizat de asfaltat primul tronson, cuprins între strada Independenţei şi Vulcan, iar în perioada următoare se vor asfalta şi celelalte două tronsoane. Directorul Urbis, executantul lucrării spune că este o lucrare complexă, însă la final şoferii şi pietonii vor putea circula în condiţii normale.

patriei 1Primul tronson din strada Patriei, cuprins între Independenţei şi Vulcan a fost finalizat astăzi. În următoarea perioadă se vor asfalta şi trotuarele, astfel că riveranii vor putea fi mulţumiţi. Din păcate, din cauza unor lucrări de schimbare a conductelor, celelalte două tronsoane din Patriei vor mai avea de aşteptat.

Potrivit conducerii Urbis, lucrarea a fost una complexă care a necesitat multe lucrări de detaliu, cum ar fi ridicarea canalelor sau a aerisitoarelor pentru gaze, însă de mâine pe acest tronson se poate circula fără probleme.

Strada Patriei este programată la asfaltare încă de acum doi ani. De fiecare dată s-a considerat că alte străzi ar avea prioritate şi a fost reprogramată.

(Mirela Copariu)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și