În şedinţa extraordinară de astăzi a Consiliului Local Municipal, majoritatea a votat noi măsuri pentru repunerea în drepturi a acţionarului majoritar din Compania de Apă. Primul pas ar fi acela de a obţine în justiţie convocarea Adunării Generale a Acţionarilor, care a fost solicitată cu multă vreme în urmă. Conform exprimării primarului Toma, „Partidul Compania de Apă” a fuzionat cu PMP-ul.
Primarul Buzăului a convocat astăzi o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Municipal, pentru a supune votului consilierilor mai multe proiecte, printre care şi unele referitoare la Copmania de Apă.
Chiar dacă o parte dintre consilieri au părăsit sala de şedinţe, majoritatea a fost îndeplinită şi proiectele au primit aviz favorabil.
Primarul va continua să lupte pentru ca Municipalitatea să-şi recapete drepturile de acţionar majoritar în Compania de Apă. Şi asta, în contextul în care, consecvenţa sa deranjează destule personaje cu interese în această companie.
Alianţa dintre Partidul Mişcarea Populară şi Compania de Apă este explicată prin interesele comune ale acestora în judeţ.
Municipalitatea va acţiona şi în continuare pe căi legale împotriva celor care au pus stăpânire pe această societate a Primăriei.
Următorul pas aprobat astăzi în şedinţa Consiliului Local Municipal, este acela de a solicita în justiţie convocarea Adunării Generale a Acţionarilor din Compania de Apă. Acesta este singurul for care are dreptul sa modifice actul constitutiv al Companiei. (Corneliu Floriceanu)



