Prefectul de Buzău a declarat, aseară, la Campus TV că va face tot posibilul ca, de luni, școlile din comunitățile cu rată mare de infectare COVID să reia cursurile în sistem online. De cealaltă parte, șeful educației buzoiene precizează că pe 8 noiembire, dacă nu apar alte dispoziții, elevii sunt așteptați în bănci.
În contextul situației critice din sistemul sanitar și al evoluției epidemiologice din județul nostru, prefectul Daniel Țiclea a făcut o radiografie a situației critice din acest moment. Șeful Prefecturii a precizat că Buzăul nu s-a mai confrunat cu o perioadă atât de gravă ca acum.
Astfel, șeful de la Casa Albă consideră că orele online trebuie să fie soluția de moment, pentru a reduce din presiunea uriașă pusă pe sistemul de sănătate.
Între timp, școlile au în responsabilitate centralizarea datelor de la profesori și elevi, cu privire la îmbolnăvirile de COVID din această săptămână.
Vineri, Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar se va reuni pentru a centraliza toate situațiile din unitățile de învățământ din județul nostru, pentru a fi luată o decizie cu privire la modalitatea de reîncepere a cursurilor.



