Nici n-a început returul Ligii a 4-a, şi staff-ul SCM Gloria se gândeste deja la barajul pentru Liga a III-a. În pauza de iarnă au fost aduşi doi jucători noi iar conducerea secţiei de fotbal tratează şi cu alţi fotbalişti. George Timiş mizează pe calitate şi experienţă, având ca obiectiv promovarea în eşalonul superior.
Cristi Chiriţescu şi Dragoş Ceauşel sunt noile nume înregimentate sub culorile SCM Gloria Buzău. Ambii fotbalişti vin de la liga a III-a, Chitiţescu fiind repatriat după un stagiu la Avântul Valea Mărului iar Ceauşel de la Olimpia Rm. Sărat. Zilele acestea, George Timiş a mai purtat tratative şi cu alţi jucători care evoluează în eşaloane superioare şi la sfârşitul săptămânii, clubul buzoian ar putea perfecta alte transferuri.
Au fost stabilite şi principalele repere din intersezon, astfel că sâmbătă, Gloria va disputa un amical în deplasare, la Săpoca, în compania echipei din Măteşti. Peste două săptămâni, buzoienii vor efectua o altă deplasare, la Urziceni, pentru un amical în compania formaţiei locale, AS FC Urziceni. Ţintarul amicalelor va continua până la reluarea competiţiei judeţene, pentru ca noii veniţi să se poată integra în programul echipei. Până la startul ligii a patra, George Timiş estimează că Gloria va avea un lot de 25 de jucători.
Primul meci oficial disputat de SCM Gloria va fi deplasarea de la Padina, pentru meciul cu Victoria, contând pentru Cupa României la nivel de judeţ. (Andrei Solomon)


