Publicat la: 07.12.2018. 19:14 / 491 views

SCHIMB DE ROLURI. ELEVII LA CATEDRĂ, PROFESORII ÎN BĂNCI

În aceste zile elevii şi profesorii de la Arte sărbătoresc Zilele Liceului, mai exact 61 de ani de la înfiinţare. Pe lângă expoziţiile şi spectacolele organizate, an de an are loc şi un schimb de roluri. Mai exact, elevii trec la catedră, iar profesorii în bănci. Totul pentru a se înţelege mai bine unii pe alţii.

arte stafeta 1Experiment inedit, dar bine venit astăzi, la Liceul de Artă. Pentru câteva ore elevii au primit rolul de profesori, iar profesorii au trecut în bănci. Chiar şi directorii au cedat locul profesorilor.

Astfel, de la cei mai mici şi până la cei mari, elevii au trecut la catedră, însă în urma experienţei au mărturisit că tot elevii au o misiune mai uşoară.

Şi profesorilor le-a venit rândul să îşi reamintească cum este să fii elev. Însă pentru ei provocarea a fost una şi mai mare, întrucât au fost nevoiţi să experimenteze ce înseamnă să fi elev la arte, adică au pictat, au cântat, ori au pregătit scenete de teatru.

În acest an Liceul de Arte Margareta Sterian împlineşte 61 de ani de la înfiinţare, iar cu această ocazie, pe lângă multe alte activităţi, în această seară, la sala mare a Consiliului Judeţean are loc un spectacol grandios în care sunt implicaţi toţi elevii şi profesorii. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>